Piteşteanul Constantin: "Nu accept ca cineva din afara ALDE să ia decizii în partid"

646x404 1Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a afirmat, duminică, că a decis de acum patru luni să nu candideze la preşedinţia partidului, preferând postul de preşedinte executiv, însă nu poate accepta ca o persoană aflată în afara partidului să ia decizii numele ALDE.

Daniel Constantin a spus că nu au existat controverse în partid legate de organizarea Congresului şi numele viitorului preşedinte al ALDE, cu toate că în urmă cu doar o săptmână acesta pleda pentru organizarea Congresului la sfârşitul verii sau în toamnă.   „Nu există nicio înţelegere vizavi de organizarea Congresului. Am convenit că vom avea în primăvara aceasta un preşedinte unic, am convenit acum patru luni că nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci voi ocupa funcţia de preşedinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care, din păcate, au ieşit în spaţiul public”, a spus copreşedintele ALDE, citat de News.ro  Nemulţumirile sale au fost motivate de modul în care se iau deciziile în partid. „Nu am acceptat şi nu accept ca cineva din afara partidului să ia decizii în partidul nostru cu acceptul unuia dintre copreşedinţi. Asta este marea problemă pe care o avem şi ăsta este pericolul în momentul de faţă (...) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a mai spus Constatin. Declaraţiile lui Constantin au fost făcute după ce a părăsit şedinţa Delegaţiei Permanente a ALDE invocând faptul că nu au fost convocaţi toţi membrii acesteia, în conformitate cu prevederile statutare. Discuţia decisivă cu Grindeanu Dabiel Constantin a vorbit şi despre o posibilă retragere a sa din Guvernul Grindeanu, în cazul în care îi este retras sprijinul. „Eu nu am vrut să ajungem în această situaţie dar, din păcate, este o situaţie delicata pentru ALDE. Nu vom pleca din ALDE. Nu am ţinut niciodată la funcţii. Chiar mâine voi avea o discuţie cu prim-ministrul Grindeanu şi, dacă decizia coaliţiei va fi într-un sens, nu regret. Am făcut parte şi din guvernul Victor Ponta şi cred că am îndeplinit pentru partidele din care provin o misiune bună. Am ajutat prin activitatea pe care am avut-o acolo, eu, domnul Sorin Câmpeanu, domnul Răzvan Cotovelea. (...) Cred că întotdeauna am reprezentat cu cinste şi am făcut-o bine. Dar nu am pus mai presus funcţiile decât poziţiile pe care oamenii care ne-au adus în acele funcţii ar trebui să o aibă. Ţin mai mult la oameni decât la funcţii”, a declarat Daniel Constantin.


Adaugă comentariu


        

 

         
mica