Scandal în Consiliul Local Recea

Scandal în toată regula în Consiliul Local Recea. Mai mulţi consilieri sunt nemulţumiţi de ceea ce ar face edilul Marin Pană. Nici ultima şedinţă de Consiliu Local Recea nu a fost una liniştită, totul transformându-se într-o adevărată ceartă. Opoziţia nu a mai suportat ultimele evenimente şi a început să le ceară socoteală celor din PSD, inclusiv edilului Pană.
Acuze dure la adresa
primarului
Prin vocea consilierului local, Gheorghe Preda, vin mai multe acuze la adresa primarului şi a unei părţi din consilieri. Acuzele sunt multe şi încep cu faptul că echipa de fotbal din comună este finanţată, dar la nivelul Consiliului Local nu există un acord privind acest fapt şi, în aceste condiţii, sunt greu de elucidat condiţiile în care banii respectivi ajung către echipa de fotbal din respectiva comună. Mai mult, se face referire şi la faptul că sunt foarte multe delegaţii ce nu sunt completate, lucru ce a stârnit furia opoziţiei. În şirul nemulţumirilor celor din opoziţie, putem trece şi faptul că există un contract cu o casă de avocatură, fără a exista acordul Consiliului Local. Vorbim aici despre foarte multe decizii ce nu sunt luate prin respectarea tuturor paşilor legali.
Lucrare suspectă în
valoare de 80.000 lei
Probleme sunt şi la efectuarea unei lucrări la Goleasca, lucrare pentru care Consiliul Local nu şi-a dat acordul. Este vorba despre un cost al lucrărilor de 80.000 lei, bani care s-au cerut printr-o rectificare bugetară, dar pentru care nu ar exista documentele necesare.
Acestea sunt acuzele lansate de reprezentanţii opoziţiei, iar acum aşteptăm reacţia primarului în funcţie, cu privire la acest subiect. Vă vom ţine la curent cu ceea ce se întâmplă în respectiva comună argeşeană şi cum stau lucrurile în acest duel între putere şi opoziţie.

Comentarii  

# Narcis Tudor 22-05-2017 12:49
Cine este Gheorghe Preda ? Nu mai postați știri false emannate de nulități !!!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat

Adaugă comentariu


        

 

         
mica